In loc de sfarsit...

Am preferat sa ma schimb..de fapt nu am preferat..asa a trebuit.
Era clar ca nu mai puteam fi ce am fost odata.
In loc de sfarsit..de sfarsitu' meu, am preferat sa ma izolez de toata lumea.Astfel nimeni nu stia ce simteam cu adevarat..mai exact simteam un gol imens,o gaura infinita in adancul meu...
Eram mai mult moarta decat vie.
Imi pierdusem pofta de viata, nu mancam, nu dormeam, plangeam incontinuu..eram mai singura ca niciodata.
Ezitam si ma feream sa ma gandesc sa'mi pun capat zilelor..singurul motiv pentru care nu faceam asta era ca nu vroiam sa provoc durere in jurul meu, sa nu imi fac familia sa sufere.
Familia..nu stiu daca m'au ajutat macar putin sa trec peste calvarul ce'l numeam depresie..
Chiar daca nu'mi aratau niciodata cat tin la mine stiam ca ma iubeau cu adevarat.De aceea nu faceam intocmai ce gandeam.
La capitolul fericire eram paralela..pierduta undeva in intuneric..undeva unde eram doar eu si cu mine.
Si totul a inceput de la o privire.O privire pe care n'o voi uita niciodata.O privire inocenta care mi'a schimbat radical viata.
Din momentul acela totul se reliefa asupra lui.
Mereu imi puneam intrebarea "de ce eu?!"..De ce nu ma puteam obijnui cu gandul ca nu se mai poate..ca nu mai este..ca a fost..
Eram inecata in nostalgii si pierduta in melancolii..
Oriunde mergeam vedeam decat chipul acela serafic..Singurul chip care imi facea inima sa bata mai tare si mai incet in acelasi timp.
Viata nu mai avea rost..nu mai avea rost..fara el !
Au fost atatea clipe perfecte.Auzeam vocea lui in toate zgomotele lumii.
Era o dragoste mistica !
De fiecare data cand il priveam..ma apuca o stare de frenezie.Nu ma puteam opri..nu puteam sta fara sa ma uit macar o secunda la el..
Chipul angelic, ochii stralucitori si parul negru il faceau sa para mai mult decat un vis frumos.
Si acum, nu puteam sa traiesc cu gandul ca nu mai este !
A fost si nu mai este !
Poate ca va mai fi..poate..dar cand?!..cand..nu voi sti niciodata !
Dar un lucru il stiu sigur..undeva acolo sus ma asteapta..